În prima manșă a semifinalei Challenge Cup, unica echipă românească rămasă în Europa, Știința Dedeman Bacău, s-a înclinat sâmbătă în Slovenia, în fața titratei Cimos Koper, scor 27-34 (11-16). Antrenorul Eliodor Voica susține că ecartul de șapte lungimi nu e imposibil de surmontat în manșa retur, care va avea loc sâmbătă în Bacău, de la ora 17:00. Domnule Voica, o nucă prea tare Koper? Am întâlnit un adversar în mare formă. A câștigat Cupa Sloveniei, cu ceva vreme în urmă, iar în campionat a învins cele mai bune formații. Jucătorii sloveni sunt mai experimentați în cupele europene, iar asta s-a văzut. Ei au câștigat bătălia, dar vor pierde războiul.
Ce nu a funcționat? La noi, tinerețea și lipsa de experiență au dus la greșeli în fazele de apărare și atac. Nu fac reproșuri personale, toată echipa a făcut lucruri bune și lucruri rele în aceeași măsură.
Poate fi surmontat ecartul de șapte goluri? I-am simțit pe handbaliști că vor să răzbune acest eșec și vă asigur că returul va fi o luptă totală în cele 60 de minute. Șapte goluri nu este un handicap mic, dar avem șansa noastră, pe care nu vrem s-o irosim.
Tinerețea și lipsa de experiență au tăiat avântul Bacăului în meciul tur
Articol scris de: Ionel PANĂ‚
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER